Masa monetară vazută ca stoc (cantitate), reprezintă totalitatea disponibilităţilor şi instrumentelor băneşti de care dispun agenţii economici la un moment dat în vederea achiziţionării de bunuri/servicii necesare investiţiilor şi activităţilor lor curente.
Vazută ca flux, masa monetară, reflectă diferitele cantităţi care circulă pe diferitele canale de tranzacţii, existente într-o perioadă de timp.
Masa monetară se poate analiza din mai multe puncte de vedere:
a) – componentele (structurile) masei monetare evidenţiază pe de o parte masa monetară în numerar pentru care se folosesc indicatori cunoscuţi: masa monetară numerar, viteza de rotatie a banilor, rata lichidităţii, iar pe de altă parte masa monetară scripturală (bani de cont, inclusiv instrumentele monetare specifice de plată, schimb).
b) – marimea fluxurilor monetare dintr-o tară, într-o perioadă dată egală cu produsul dintre mărimea medie a stocului de bani şi viteza de rotaţie a acestora.
Literatura de specialitate a acordat problemei masei monetare o atenţie deosebită având în vedere locul şi rolul banilor într-o economie performantă.
Mărimea masei monetare nu este o dimensiune lăsată la jocul liber al întâmplării (sau intereselor de grup ori particulare) ci reflectă expresia unei legităţi, relaţii esenţiale, de durată între nevoia de monedă şi cererea manifestată pe piaţa monetară.
Nevoia de bani este generată de nivelul şi structura tranzacţiilor care se realizează într-o economie, într-o perioadă de timp. Cu cât volumul tranzacţiilor este mai mare cu atât nevoia de bani creşte; relaţia este o relaţie direct proporţională. Un al doilea factor care influenţează nevoia de bani îl reprezintă viteza de rotatie a banilor care exprimă numărul mediu de operaţiuni/tranzacţii şi de plăţi mijlocite de o unitate monetară, într-o perioadă determinată.
Între nevoia de bani (masa monetară necesară într-o economie) şi viteza de rotaţie a banilor există , se stabileşte o relaţie invers proporţională: creşterea numărului de rotaţii a banilor generează o reducere a nevoii de masă monetară şi invers.
Cei doi indicatori nu se confundă; dimpotrivă ei sunt invers proporţionali: creşterea duratei unui ciclu generează reducerea vitezei de rotaţie şi invers.
Teoria economică privind determinarea masei monetare este mult mai elaborată, fiind diferită de la ţară la ţară (modificându-se de la etapă la etapă pantru aceiaşi ţară). Aceasta este în consens cu teoria cunoaşterii în orice domeniu: pe măsura înaintării în cunoaşterea unui proces se elaborează un nou model, pe care viaţa şi practica îl confirmă sau îl infirmă.
O problemă de un deosebit interes practic o reprezintă stabilirea dimensiunii optime a masei monetare ţinând cont de evoluţia contradictorie a celorlalte segmente de piaţă de la nivelul unei economii naţionale şi avănd în vedere multitudinea factorilor de influenţă, cu acţiuni de multe ori contradictorii.
Sunt analizate pentru atingerea acestui obiectiv major, pe de o parte, subobiectivele cererii de monedă, iar pe de altă parte subobiectivele ofertei de monedă.
Oamenii, firmele aleg între a deţine bani cash şi titluri de valoare (depozite, acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur). Orice decizie pe piaţa monetară şi/sau pe piaţa financiară presupune un cost de oportunitate.
Costul de oportunitate al cererii şi deţinerii de bani cash este dat de dobânda suplimentară ce ar fi putut fi încasată dacă banii respectivi ar fi fost plăţi (s-ar fi cumpărat) în depozite, acţiuni, bonuri de valoare etc.
Operatorii optează pentru deţinerea de bani cash pentru motive diverse: operativitatea realizării tranzacţiilor, prudenţa (lipsa de sincronizare între plăţi şi încasări) sau chiar speculaţia (achiziţia de active pentru revinderea cu profit majorat).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu